Definify.com

Definition 2024


pœna

pœna

See also: poena

Latin

Noun

pœna f (genitive pœnae); first declension

  1. alternative typography of poena [Renaissance–New Latin]
    • 1531, Johann Eck, Opera Contra Ludderum II, treatise 2: De Purgatorio, book IV, chapter xv: “Aliæ rationes Ludderi euacuantur: cum concluſione & peroratione”:
      Reſponſio eſt obuia: quia pœna purgatorij nec fuga, nec timore uincitur, ſed ſatispaſſione.
    • 1538, Philipp Melanchthon, Auguſtanæ Confeßionis editio poſtrema, quæ repetita est Anno 1538. ante colloquia VVormatienſe & Ratisponenſe propter cauſas expoſitas in Præfatione in Omnia Opera, part I (1562), ed. Caspar Peucer, page 91/2:
      Si pœnæ purgatorij ſunt ſatisfactiones ſeu ſatispaſſiones, aut ſatisfactiones ſunt redemptio pœnarum purgatorij, num etiam hæ ſententiæ præcipiunt, ut animæ caſtigentur in purgatorio?

Declension

First declension.

Case Singular Plural
nominative pœna pœnae
genitive pœnae pœnārum
dative pœnae pœnīs
accusative pœnam pœnās
ablative pœnā pœnīs
vocative pœna pœnae