Definify.com
Definition 2025
puncta
puncta
Latin
Participle
puncta
- nominative feminine singular of punctus
- nominative neuter plural of punctus
- accusative neuter plural of punctus
- vocative feminine singular of punctus
- nominative neuter plural of punctus
punctā
- ablative feminine singular of punctus
References
- puncta in Charlton T. Lewis and Charles Short (1879) A Latin Dictionary, Oxford: Clarendon Press
- PUNCTA in Charles du Fresne du Cange’s Glossarium Mediæ et Infimæ Latinitatis (augmented edition, 1883–1887)
- Félix Gaffiot (1934), “puncta”, in Dictionnaire Illustré Latin-Français, Paris: Hachette.
Romanian
Alternative forms
- punctua (archaic)
Etymology
Borrowing from French ponctuer.
Verb
a puncta (third-person singular present punctează, past participle punctat) 1st conj.
Conjugation
conjugation of puncta (first conjugation, -ez- infix)
| infinitive | a puncta | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| gerund | punctând | ||||||
| past participle | punctat | ||||||
| number | singular | plural | |||||
| person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
| indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | punctez | punctezi | punctează | punctăm | punctați | punctează | |
| imperfect | punctam | punctai | puncta | punctam | punctați | punctau | |
| simple perfect | punctai | punctași | punctă | punctarăm | punctarăți | punctară | |
| pluperfect | punctasem | punctaseși | punctase | punctaserăm | punctaserăți | punctaseră | |
| subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | să punctez | să punctezi | să puncteze | să punctăm | să punctați | să puncteze | |
| imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
| affirmative | punctează | punctați | |||||
| negative | nu puncta | nu punctați | |||||
Derived terms
- punctare