Definify.com
Definition 2024
distinge
distinge
Romanian
Verb
a distinge (third-person singular present distinge, past participle distins) 3rd conj.
- to distinguish, discern, perceive
Conjugation
conjugation of distinge (third conjugation)
| infinitive | a distinge | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| gerund | distingând | ||||||
| past participle | distins | ||||||
| number | singular | plural | |||||
| person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
| indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | disting | distingi | distinge | distingem | distingeți | disting | |
| imperfect | distingeam | distingeai | distingea | distingeam | distingeați | distingeau | |
| simple perfect | distinsei | distinseși | distinse | distinserăm | distinserăți | distinseră | |
| pluperfect | distinsesem | distinseseși | distinsese | distinseserăm | distinseserăți | distinseseră | |
| subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | să disting | să distingi | să distingă | să distingem | să distingeți | să distingă | |
| imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
| affirmative | distinge | distingeți | |||||
| negative | nu distinge | nu distingeți | |||||
Synonyms
Related terms
- distinct
- distinctiv
- distincție
- distingere
- distins